fbpx
Blog, Memoplus

Rotițe în mișcare pentru memorie și concentrare. Cum să asimilezi informația rapid și să-ți păstrezi concentrarea

Ai intrat la facultatea pe care doreai să o urmezi, iar cursurile au început deja. Chiar dacă te simți ca în liceu, situația este cu totul diferită acum. Pentru cursurile la care participi, orele de laborator și timpul petrecut studiind, ai nevoie de mai multă memorie și concentrare. Încerci să-ți crești productivitatea, pentru a face o impresie bună noilor profesori, dar simți că nivelul memoriei și concentrării tale este mai scăzut. Chiar dacă această senzație e normală la început, trebuie să iei în calcul îmbunătățirea memoriei. Te va ajuta în perioada stresantă a examenelor și, cu siguranță, vrei să te remarci prin rezultatele obținute. Iată ce trebuie să faci pentru a avea o memorie de fier!

Memorie și concentrare la examene

Există numeroase metode prin care poți să-ți îmbunătățești capacitatea de memorare și concentrare. Important este să o descoperi pe cea care ți se potrivește. Experții* consideră că, înainte de examen, poți pune în practică mai multe tehnici de îmbunătățire a capacității de memorie și concentrare:

  1. Exercițiile fizice – în timpul efortului fizic, corpul are nevoie de mai mult oxigen. Inspirând profund, o cantitate mai mare de aer ajunge în creier și oxigenează mai bine celulele responsabile cu memoria și concentrarea.
  2. Meditația – cu siguranță ai încercat măcar o dată să te deconectezi de la stresul de peste zi prin meditație. Ei bine, meditația te ajută și atunci când ai nevoie de mai multă memorie și concentrare. Practic, prin starea de bine pe care ți-o oferă, meditația te ajută să asimilezi mult mai ușor informațiile.
  3. Antrenamentul creierului – este important să-ți păstrezi mintea ocupată tot timpul. Citește mai mult, apelează la jocuri de memorie și concentrare precum sudoku.
  4. Dormi mai mult – capacitatea de funcționare a creierului se îmbunătățește cu fiecare oră de somn câștigată. Tocmai de aceea, este bine să dormi suficient pentru a-ți ajuta creierul să lucreze în avantajul tău.
  5. Evită alimentele procesate și dulciurile – creierul are nevoie de minerale și vitamine, pe care, evident, le găsești doar în alimentele sănătoase. Chiar dacă îți plac dulciurile, evită să consumi, deoarece zahărul din ele îți afectează memoria și concentrarea.

Memorie și concentrare la job

Te-ai obișnuit cu viața de student, iar de câteva săptămâni ai obținut și primul job. Este eficient să pui în practică ceea ce înveți în sala de cursuri. Totuși, atunci când ești la birou, ai grijă de memoria ta și stimulează-o, așa cum faci atunci când ești la facultate. Ai nevoie de memorie și concentrare atunci când ești la job, pentru a-ți putea îndeplini sarcinile de serviciu în mod corespunzător. În caz contrar, munca depusă la birou va deveni pentru tine o corvoadă, iar satisfacția unor rezultate bune va întârzia să apară.

Obiceiuri sănătoase pentru o memorie bună

Atuul tău atunci când te confrunți cu o situație dificilă? Capacitatea de memorie și concentrare. Este bine să ai grijă atât de memorie, cât și de concentrare, pentru a-ți putea îndeplini toate obiectivele pe care ți le-ai propus. Iată ce obiceiuri recomandă specialiștii** astfel încât să-ți îmbunătățești memoria și concentrarea:

  1. Învață în permanență ceva nou – memoria funcționează după aceleași principii ca ale musculaturii. Cu cât o utilizezi mai mult, cu atât devine mai puternică. A învăța lucruri noi reprezintă o metodă bună de a-ți îmbunătăți memoria și concentrarea. Ce-ai zice de niște lecții de pian sau de cursuri de scriere creativă?
  2. Construiește un „palat al minții” – tehnica „palatul minții” este utilizată permanent de oamenii preocupați de îmbunătățirea capacității de memorie și concentrare. Tehnica presupune crearea imaginară, în minte, a unui loc în care să fie stocate toate amintirile.
  3. Folosește-ți toate simțurile – un alt truc pus în practică de persoanele care doresc să-și îmbunătățească memoria este că se folosesc de toate simțurile pentru a reține informații. Astfel, pentru a-și aduce aminte de experiențe sau lucruri din trecut, se folosesc de formă, culoare, gust sau miros.
  4. Fii o persoană organizată – memoria și concentrarea fac casă bună cu persoanele organizate.
  5. Evită unele medicamente – chiar dacă te confrunți cu anumite probleme, este de evitat administrarea unor medicamente de tipul antidepresivelor și anxioliticelor. Aceste medicamente pot avea ca efect reducerea capacității de memorare și concentrare.

Amintește-ți să nu uiți!

Cel mai important exercițiu prin care îți poți antrena memoria este să-ți amintești în permanență locuri prin care ai trecut sau experiențe pe care le-ai trăit. Antrenamentul memoriei presupune conectarea în permanență cu experiențe din trecut și redarea lor cât mai fidelă. Este importat să-ți amintești cum arată o clădire care te-a impresionat sau ce miros avea parfumul pe care l-ai mirosit într-un magazin pe care îl place să îl vizitezi din când în când.

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *